Cândva Hai (Hui) să pornim

Privesc picăturile de ploaie care se scurg încet pe geam. Vântul îndoaie mărul din fața casei mai mai să-i smulgă și ultimele frunze iar Hai Hui stă zgribulit sub husă întrebându-ma cu ce-a greșit să suporte așa o vreme. 

Cerul e plumburiu iar soarele s-a ascuns și el sub umbrelă. Nu-ți vine să lași afară nici măcar un câine 🙂 când asculți ploaia care răpaie nervos pe acoperiș.

Am chef de un drum. Unul lung, undeva în noapte spre necunoscut. Noi doi. Eu și Hai Hui. Undeva spre soare. Undeva la mare și apoi spre munți și apoi iar spre mare…