Vindem iluzii, uneori…

Experiența este suma amintirilor iar înțelepciunea suma experiențelor spunea odată un om inteligent. 

Între timp oamenii se cred faini și super buni și mai ales fericiți în lumea lor îngustă din care dacă ar avea ghinionul să iasă un pic deasupra ar constata cu surprindere cât de mică, superficială și fragilă e.  Mai ales fragilă.

Aparent nu e nicio legătură între cele două pasaje. Aparent:)

În afară celor căzuți într-o depresie cumplită și care pun sub semnul nulității tot, ceilalți vindem de foarte multe ori iluzii. Lumea cumpără și vinde iluzii. Pozează. Și pozele frumoase vând… și vor vinde mereu atâta timp cât există goană după iluzii doar că uneori au rolul lor bun atunci când nu sunt simple poze ci momente reale surprinse undeva într-un colț de timp. Revin…:)

O trupă de moldoveni la modă zilele astea zice undeva într-un vers că preferă zâmbetele reale celor din fotografii. Și uneori le dau dreptate.

Facebook ul e plin de fotografii frumoase în care toată lumea zâmbește ca într-un album de familie pe care bunicii îl arată nepoților. Între toate pozele pline de zâmbete sunt însă multe locuri goale ale unor fotografii pline de multe ori de amărăciune sau dezamăgire. Pe acelea nu le mai pune în ramă nimeni și fiecare își dorește să le uite. E firesc însă să fie așa.

Fotografiile frumoase își au rostul lor însă. Nu doar să le răsfoiești iarna lângă foc cu un pahar de vin fiert și cu ființa dragă în brațe. Sunt bune uneori ca să poți să sari mai ușor la următoarea fotografie frumoasă pe care încă n-ai facut-o și alteori ca să constați lipsa celor triste și să îți aduci aminte ce greșeli să nu mai faci. 

Nu poți vinde la nesfârșit iluzii decât dacă cu asta la final vrei să rămâi. Odată și odată te vor ajunge din urmă și turnul cu cât mai sus construit cu atât se va prăbuși mai puternic dacă îl ridici pe nisip.

În viață rămâi cu oamenii pe care i-ai cunoscut și locurile pe care le-ai văzut dar mai ales rămâi cu cei dragi. Aproape sau departe îi porți cu tine în suflet oriunde și oricum s-ar petrece lucrurile. Ei nu sunt iluzii.

Între realism și vise, rămâne familia, cea pe care o ai și mai ales cea pe care ți-e construiești. Pentru că dincolo de nori și de munți, dincolo de mare sau de foame rămân oamenii dragi și clipele trăite cu ei. În fața lor relativismul pălește. Chiar dacă uneori doare, chiar dacă uneori râzi… ajungi să constați că:

De fapt iți trebuie mult mai puțin ca să fii fericit!

Vindem iluzii sau nu… Doar de noi depinde.