În drum spre curând.

Oamenii îmbracă adesea realitatea în cuvinte frumoase, în vise și în povești pentru că nu o pot accepta așa cum este. Într-o goană continuă după altceva, sau pur și simplu tânjind la o schimbare care să vină peste noapte, așteaptă și visează în tăcere sau zgomotos la o realitate virtuală care nu se va îndeplini niciodată. 

Vrei un bestseller? Simplu! Primele 5 pagini contează. Și ultimele 5.  Trebuie să aibă dragoste, război și ură sub o formă sau alta în primele 5. Iar în ultimele trebuie ca el să rămână cu ea happily ever after, războiul să-l piardă băieții răi și eventual să apară și un copil reprezentând speranța în lupta cu răul etern atunci când te hotărăști să scoți un sequel.   

Tuturor ne place iarna când o petreci la gura sobei și auzi troznind butucii iar din cană vinul fiert scoate aburi înmiresmati. Sunt curios câți o suportă când le e frig și foame și nu au unde să stea. Puțini au puterea să îndure frigul vieții sub diversele lui forme și când își reamintesc de ce a fost greu să poată să zâmbească.  Tuturor ne place ploaia când bate peste munți dar doar dacă între tine și frigul de afară stă un geam gros și o gașcă de prieteni veseli.

Oamenii consumă povești. Problema e că în ultima vreme le devorează. Nu termină bine una că încep alta și tot așa iar la final sentimentul de insatisfacție e același, asta dacă n-au “norocul” ca frustrarea să crească exponențial. Dar nu se opresc și tot caută.  Și atunci ce faci? Le dai oamenilor lucruri la care să viseze pentru care să spere și care, într-un final, să-i amăgească. 

Și toate pentru că oamenii se grăbesc să trăiască și să alerge inexorabil către moarte căutând o realitate care nu e în loc să o accepte pe cea de lângă ei. Nu scrie nicăieri că să accepți înseamnă să-ți placă. Nu înseamnă nici că te resemnezi. Nu pentru că acceptarea și resemnarea sunt două lucruri fix diferite. Doar că atunci când funcționezi și conștientizezi, poți decide. 

Într-o lume în care valorile au devenit relative și singurul lucru de care poți fi sigur e că schimbarea e singura constantă, ai de ales dacă o iei pe urmele lui Chester Bennington sau lupți să schimbi ceva. Dar nu pentru lume. Lumea nu vrea schimbare. O invocă și o imploră ca pe o zeiță dar pe care o respinge dacă cumva chiar coboară pe pământ. Schimbi doar pentru tine și pentru oamenii importanți din viața ta. Și asta doar până într-un punct. La un moment dat faci o alegere și numeri câți mai merg după tine. În general puțini dar asta e bine pentru că turma e prima care dispare când cerul se umple de nori.

Două lucruri: iartă și uită tot, mai puțin morții. Dacă tu nu ți-i amintești din când în când nu o să o facă nimeni. Nu că ar conta pentru ei dar o faci pentru tine. Poți evita greșelile lor. Rupi vălul lucrurilor frumoase și stai să vezi ce rămâne și mai ales cine. Atunci când tragi linia vezi realitatea și dacă nu-ti convine încerci să schimbi ceva și să lupți sau… poți continua să alergi după o altă “realitate” fabricată și idealizată, eventual servită pe tavă de haosul zilnic.