Hai Hui stă-n poartă. Cu capul în jos tace. Se uită indiferent la stropii de ploaie care se scurg pe asfalt. În seara asta a rătăcit drumul. Nu l-am certat. Am vrut să-l întreb în glumă dacă în noaptea asta dormim la palat. Ajunsesem la Mogoșoaia și mă gândeam că mi-a pregătit o surpriză. L-am lăsat în pace și sper până mâine să-i treacă.

 Cerul e brăzdat de lumini dar ploaia pare să vrea o pauză. Vântul își face de cap cu frunzele din curte și răsucește fără chef fumul de la țigară. 

Miroase a toamnă. Vecinii mei se pregătesc de iarnă. Cu ochii la sticla cu țuică de prună se gândesc la jumări, ceapă spartă și ceaun. Eu mă gândesc la niște valuri și munți. Nu mă pot decide între mare și soarele care răsare dintr-o vale pierdută între munți așa ca l-am lăsat pe Hai Hui să aleagă. Oare de asta o fi greșit drumul? Mai știi…

Îmi amintesc cu greu lucruri care s-au petrecut azi. Parcă a trecut o zi într-un an. Chipuri și vorbe pierdute în neant… multe. Prea multe. Câteva au rămas. Și au mai rămas și câteva zâmbete.  

N-ar fi corect să îl cert cred pe Hai Hui pentru că a greșit drumul. La urma urmei eu l-am greșit de atâtea ori. El doar de câteva dar de fiecare dată a nimerit înapoi drumul spre casă.

E clar, miroase a toamnă Hai Hui dacă amândoi am început să uităm lucruri. 

“Ascultă liniștea” Mă întorc spre el surprins. Nu credeam că o să îl mai aud spunând ceva în seara asta. Îmi vine să râd și să-i zic: Bine că nu ți-ai pierdut glasul! dar tac și îi dau dreptate. Uneori e bine să asculți liniștea. Și vântul îmi face pe plac de parcă ar vrea să mă ajute. S-a oprit. A obosit sau poate și el ascultă liniștea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s