Doi copii cu lacrimi în ochi. Dar lacrimi de fericire. Și copiii sunt mari acum.  Și în fața lor un pui de om. Al lor :).  Ea, mama, cu emoții pe chip controlate involuntar cu mâna dreaptă cu care își aranjează părul după ureche. El, tatăl, direct cu lacrimi în ochi și chipul luminat de un sentiment atât de puternic încât i se reflectă în fiecare por de pe față.

O biserică albă în vârf de deal înconjurată de munți scăldați de soare. Vocea dascălului gravă dar limpede și cumva caldă . Icoane vechi risipite pe pereții înalți iar sfinții care de obicei sunt gravi acum par să zâmbească si ei. 

Un pui de om și-a primit numele și face acum pașii pe care i-am urmat toți. Să-i fie drumul lin și bun!

Am lăsat lumânările aprinse pentru noi cei care suntem și pentru cei dragi care s-au dus și l-am scos pe Hai Hui din colțul lui de umbră înapoi la drum.

Sunt moldovean din tot sufletul dar iubesc Ardealul la fel de mult. Munții, cărările, satele, casele și orașele, dar mai ales oamenii. Sunt altfel și sunt buni.

Ne-am adunat după datină în jurul meselor cu copiii și câinii nepotoliti împrejur și ne-am apucat de treabă.
Pâine de casă amestecată cu sarmale în frunze de tei, ardei iuți roșii și smântână de la munte. Viață grea în general și ca treaba să fie și mai și mai grea, o caisată de casă înainte de un vin de țară.

 O Yorkshăriță simpatică se plimbă pe sub masă, un fel de a spune se plimbă. Limba îi atârnă de un cot și botul și ochii spun “eu ce primesc și mai ales când ?” Aveam mai târziu să descoper că vom dormi împreună  :))) 

Mai vine un fel și încă un fel și încă unul și la un moment dat mă uit pe unde să fug.

În drum spre mansardă  gazda mea mă amenință cumplit să mănânc, să beau și să mă simt bine.  4h de somn si când cobor în fața mea se întind căile pierzaniei 🙂 :
Un lighean uriaș de cartofi prăjiți, altul cu ardei copți, un morman de cârnați și de mici plus un grătar cât … mare… pur si simplu mare! Ciupercile și roșiile coapte cu usturoi sunt deja un upgrade greu de îndurat.  Greu, ce să faci. Viața are și aspectele ei dificile 🙂 Vin alb, roșu, bere și multe derivate pe bază de țuică și pălincă. Nu mă pot decide și rămân pe apă. La propriu și lângă- la doi pași în dreapta susură un pârâu, Șimon.

Doi copii mai încolo se bat cu baloane. Părinții pe lângă ei împart poveștile și amintirile. Bunicii, câțiva pași mai încolo schimbă legile, lumea… Cum fac bunicii de veacuri în timp ce bunicele în bucătărie nu stau nicio clipă.

Incerc să-i opresc pe toți într-un singur cadru în minte pe care să-l scot din sertar într-o seară liniștită la un pahar de vin. Până atunci beau unul acum. M-am hotărât, să fie roșu până la urmă. E din Buzău deci cumva aproape de casă.

Mâine, o cafea, în șa și spre păduri și spre munți. Parc național cu urși și lupi dar poate mâine își iau concediu și pleacă la mare 🙂

Un drum nu prea lung, două zile prea scurte și o seară spre casă cu multe gânduri în capul lui Hai Hui.

La ce te gândești Hai Hui îl întreb în timp ce se strecoară în fugă prin noapte.

“Dacă marea e infinitul și libertatea absolută, munții sunt ca viața  și sufletul.” Îmi răspunde el mut.

 Sunt drumuri frumoase amândouă dragul meu filosof doar că e important când, mai ales când…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s