Pășești printre umbre care vorbesc. Se agită, aleargă și se izbesc între ele fără să și dea seama ce caută. Sunt umbrele lor… Uneori, dacă ai curaj te oprești și taci și iți privești umbrele tale. Te uiți la ele – proiecțiile tale în timp și te întrebi ce te-a făcut atunci și atunci și altădată să fii o umbră. Și alta și alta și încă una. E plin de umbre care-ți vorbesc și nici măcar nu-și dau seama că sunt doar umbre risipite în vânt. 

Au însă un avantaj umbrele astea. Pe ele nu le doare. Ele nu văd și nu simt. Pentru ele e doar azi și nu există mâine. Uneori e bine să fii o umbră. Poți să fii umbra care vrei tu. Poți visa că ești orice, oriunde și oricum. Dar când nu mai este soare, umbrele dispar și dacă te obișnuiești să trăiești printre ele te trezești că de fapt ești singur și atunci ai de ales: fie fugi, fie înfrunți noaptea, fie te transformi într-o umbră. Ca de obicei cel mai greu e la mijloc. 

Când trec nori și umbrele dispar temporar, te scutură și parcă te trezești și te rogi să răsară soarele iar și promiți că atunci când or să apară din nou o să le ignori.

Când soarele apune cu totul și asta se întâmplă la un moment dat, din oameni rămâne amintirea, din umbre nu rămâne nimic. Ele trăiesc doar prezentul, nu au trecut nici viitor ci doar o goană lipsită de sens dar plină de vorbe.

E plin de oameni dar mai ales de umbre. Și oamenii tac și umbrele se agită.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s