În poartă. ..

Hai Hui așteaptă în poartă. Iar. Simte noaptea aproape și munții. Dacă ar fi un cal pun pariu că ar fornăi și ar tremura din copite. Sper să mergem Hai Hui, spre depărtare, iar și iar. Aici nu e nimic pentru noi. Nu mai e. Doar vise câteodată. Acum un drum și încă unul și într-o zi ultimul spre depărtări. Spre un loc unde oamenii nu zâmbesc de formă și mai ales nu iubesc mai mult zâmbetele din fotografii. Spre Undeva… Spre acel Undeva unde oamenii chiar cred în ceea ce zic și nu mai ales nu uită ce au zis. Acolo unde oamenii au învățat să ierte, să iubească, să spere și să lupte cu adevărat.
“Chiar crezi că există locul ăla?” Întreabă mut ca de obicei Hai Hui. Există! Dar nu e aici. Și sunt multe. Spre unul din acelea mergem noi în noaptea asta sau dacă voi fi prea rupt, mâine dimineață. Oricum răbdare prietene, să nu ne grăbim. E rost de drum, de noapte și pun pariu ca iar a uitat deschis cineva aerul condiționat pe Valea Prahovei.