O cafea, în șa și la drum. Ce-i drept cu un ceas juma’ mai târziu 🙂 După o oră vine telefonul dar mai întâi explicația:

“George, la cât pleci mâine dimineață?”-La 6 sunt pe drum! “-Sigur?” -Absolut! Nu-i bai 🙂 Prietenii mei încă mai speră 🙂 Și eu la fel :)) Dar e ok. S-au obisnuit 🙂  Și eu la fel :).

Așa că la 8.47 la coadaaaaaaaaaaa în OMV pe autostradă:) Și asta doar pentru că Hai Hui nu s-a putut trezi…

Dobrogea. Pentru unii e doar marea și Delta. E un pic mai mult decât atât. Dar îți trebuie răbdare ca să o descoperi. Ca pe o femeie. 

Are și ea munții ei scunzi și văi, e drept pierdute între câmpii dese și pante line. Un soare ucigător și cod prelungit de caniculă.  Un drum la dreapta sus spre dealuri. O luăm pe aici Hai Hui? “Cum să nu? Pentru tine e ușor de zis!” răspunde el făcând pe imbufnatul dar știu ca de fapt abia așteaptă.  Și iar la drum…

Un lac, mult stuf, drum prost și soare. Rațe sălbatice și în depărtare o cireadă  de vaci. Campioane la înot se pare. 

Iar drum iar soare dar în depărtare șoseaua se pierde intr-un tunel de copaci. Bag mâna în gaz și fug spre răcoare. Scurt. La fel ca visele frumoase… O căruță cu pepeni. Verzi, galbeni, imenși și unul despicat în rosu. Fac o fotografie în cap și mi caut de drum mai departe. 

Se împarte drumul. Spre mare în dreapta. Altădată! Acum înainte spre Celic Dere. Numele are un iz oriental, în turcă înseamnă Râul de oțel. Noroc că Denis le știe pe toate. Denis e un frate al meu, pe drumuri mai mereu, tot un hoinar și el dar cu un suflet statornic și mereu cu chef de șăgă, moldovean get beget.

Civilizația a pătruns și ea. O pădure de eoliene se așterne în zare și mă întreb cât de fain ar fi dacă pe lângă curent ar produce și ceva răcoare. Așa ca niște ventilatoare dacă tot dau din pale…

Celic Dere. O mănăstire cocoțată pe un deal și o veche moară de vânt, oprită în același loc unde o știam acum vreo 10 ani. E prânz, soarele n-are milă, apa s-a dus iar pe cer nu sunt semne de ploaie. La bodega locală pun pariu că mai degrabă aș găsi o bere decât o sticlă cu apă. Trag la umbră sub un corcoduș și astept. O măicuță mătură frunzele niște pași mai încolo. O rog să mi dea o cană cu apă. Răspunsul nu e cel din scrierile lui Hogaș și nici Sadoveanu. Îmi răspunde ca n-are. Îmi vine un răspuns “poznaș” de genul: aici nu aveți apă decât când plouă?  dar mă abțin 🙂 N aș vrea să mă trazneasca deși pe cer nu e nici urmă de nor. Îmi rulez resemnat o țigară și aștept. Nu trec două fumuri și o văd că apare cub sticlă cu apă. ” E de la ghiuveta” îmi spune scuzandu-se parcă. Îi mulțumesc frumos și dau pe gât juma’ de sticlă fără sa răsuflu. 

Gazda mea apare, ne îmbrățișam că au trecut ceva ani și iar la drum. Spre pădure. Piatra a cam părăsit drumeagul iar hârtoapele sunt presărate din belșug dar călare în scări și ușor amestecând gazul cu frâna de spate ajung în poiană. 

Un vis de răcoare după atâta soare. Brazi, umbră și râu. Izvorul e la doi pași dincolo de un podeț despre care știam că la noapte o să mi se pară tare îngust.

To be continued 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s