cand soarele rasare noaptea…

Rauri care trec. Ape care vin. In fiecare dimineata soarele iese dintre nori si uneori rasare noaptea. E intotdeauna aici chiar daca uneori nu-l vedem.

Beau a doua cafea in timp ce astept satul sa se trezeasca. Ma asteapta o zi lunga dar parca as mai lenevi putin.

Motorul asteapta linistit in fata portii dar dincolo de linistea lui il simt nerabdator. Parca ma intreaba: “Hai odata! Cand plecam?”  Unde? imi vine sa-i raspund. Ia-o usor baiete 🙂 Inca nu plecam nicaieri. Mai ai rabdare! Asculta vantul intre timp, mai lasa-l sa cante. Va veni si clipa aceea! Pana atunci bucura-te de soare iar eu intre timp o sa mai sorb o gura din cafea. A doua:)

“Te gandesti la iarna si la munti” imi reproseaza el mut. “Asa e” ii raspund eu tot in gand si adaug apoi cu voce tare: pana la iarna mai e mult si pana atunci mai avem multe de facut, in primul rand sa sarutam marea.

Undeva intr-o departare apropiata se aude trecand un tren. Ma simt undeva la tara in vacanta. De fapt sunt la tara. Zambesc si mai rulez o tigara in timp ce imi mai trec o mie de ganduri prin cap pe care eu incerc sa le alung si ele insista sa tot intre inapoi care pe unde poate.

Timpul trece oricum imi spun, va fi timp si de voi dar nu acum…

E aproape 9 si as da un semn vecinului meu. Sa-l intreb daca bem o cafea si daca are un strop de lapte. Stau la tara dupa cum spuneam dar nu e nicio turma de vaci in satul asta modern cu gaze, asfalt si “apa curenta”. Doar grau, rapita, o balta cu rate salbatice si din cand in cand, trenuri.

Ascult vantul cum zboara fara graba printre ramurile caisului si imi tin in frau nerabdarea. A mea sau a motorului ma intreb, caci uneori suntem amandoi una. Mi-e foame insa si asta ma va face curand sa ma urnesc din loc.

Sa visezi, sa-ti doresti, sa speri, sa traiesti, sa zambesti, sa iubesti, sa daruiesti, sa te bucuri de fiecare clipa, asta e viata… si da, uneori, soarele rasare noaptea 🙂